Scările interioare sunt elemente necesare unei case, de care deseori te lovești în momentul în care dorești să amenajezi locuința, fiind pentru mulți o provocare sau chiar un obstacol. Însă nu trebuie să fie deloc așa, deoarece scările pot deveni parte integrantă din design-ul casei, poate chiar zone de mare interes. În zilele noastre, avem acces la nenumărate idei de la designeri de interior și arhitecți, prin urmare este mai ușor ca niciodată să amenajezi scările interioare din locuință și să alegi materialele potrivite. Indiferent că dorești lemn de bambus sau marmură din Italia, cu siguranță, din câteva click-uri o să găsești ceva pe placul tău. Dacă ești în căutare de sfaturi și idei de amenajare a scărilor interioare din casă, citește în continuare acest articol!
Cuprins:
Amenajare scară interioară – care sunt variantele populare de amenajare a scărilor interioare
Atunci când trebuie să hotărăști designul scărilor interioare este bine să ții cont de trei aspecte importante care fac diferența. Felul în care arată scările este influențat de forma în care acestea sunt dispuse, materialul din care sunt realizate și balustrada aleasă. Scările interioare sunt o zonă din casă care completează armonios întreg designul. Este esențial ca acestea să fie în perfectă armonie cu stilul de amenajare a întregii case. Un prim pas pe care trebuie să-l faci este să alegi forma. Scările pot fi dispuse în spirală, sub formă de evantai, drept sau semirotund. Mai există, de asemenea, varianta scărilor suspendate. În funcție de spațiul din casă și dorințe, poți alege împreună cu arhitectul opțiunea potrivită.
Materialul din care scările interioare pot fi realizate este foarte important. Lemnul este unul dintre cele mai populare alegeri. Dacă îți dorești să realizezi un proiect DIY interesant poți opta pentru scări din lemn. Pe lângă lemn, vei avea nevoie de câteva materiale, cum ar fi plinta de lemn pentru îmbinări, șuruburi pentru lemn și, bineînțeles, la final de lacuri și tratamente specifice. Aceste tipuri de scări au un design clasic, rustic, care poate fi integrat cu ușurință într-o casă simplă și primitoare.
Dacă pentru podea ai optat pentru parchet, cu siguranță s-ar potrivi scări interioare din lemn în aceeași nuanță. Gresia se poate combina și ea foarte bine cu lemnul și cu o balustradă metalică. Un alt tip de material utilizat pentru scări este mocheta, ideală pentru familiile cu copii. Aceasta reduce zgomotele, nu alunecă și oferă un aspect primitor casei. Materialul din care este realizată balustrada trebuie să se potrivească cu cel utilizat pentru trepte. Balustradele pot fi din lemn, clasice și impunătoare, din metal, potrivite pentru multe variante de trepte, sau din sticlă pentru un stil modern.
Amenajări scări interioare la case – cum să transformi acest spațiu în unul care va atrage toate privirile?
Chiar dacă ți-ai construit casa deja și scara interioară este finalizată, nu este nicio problemă, ea se poate adapta și decora în continuare. O scară veche poate fi reîmprospătată imediat doar aplicând o vopsea nouă sau diverse modele de tapet pe zonele dintre trepte în ton cu restul casei. Chiar dacă scările sunt din beton, ele se pot îmbrăca în lemn cu ajutorul unor elemente de prindere a lemnului și astfel poți schimba cu totul aspectul lor.
De asemenea, mulți uită sa pună în evidență zona peretelui. În acest loc, imaginația poate sa zburde, adăugând diverse detalii cum ar fi tablouri, culori sau decorațiuni excentrice. Iarăși, balustrada este un element foarte important, de aceea se poate modifica sau schimba pentru a o aduce în tendințele actuale.
În funcție de modul în care a fost realizată scara, aceasta poate sa primească și alte întrebuințări, păstrând în același timp și utilitatea inițială. Foarte mulți aleg sa transforme zona din spatele treptelor în spații de depozitare, uneori închise, alteori cu rafturile la vedere. Este un mod inteligent de a utiliza spațiul mort și de a-l pune în valoare.
Dacă ești un iubitor al cărților, zona respectivă este ideală pentru o bibliotecă destul de încăpătoare și, de ce nu, poți îmbina living-ul sau holul alăturând un fotoliu, poate o masă, care să devină astfel zona ta de relaxare.
Dacă nu dispui de o casă spațioasă și ai copii, zona de sub trepte se poate transforma într-un mic spațiu de joacă pentru aceștia sau pentru depozitarea jucăriilor. În cazul în care sub scara pătrunde destulă lumină naturală și spațiul permite, poți amenaja cu ușurință o zonă de studiu pentru copii, alcătuită dintr-un birou unde își pot face temele și un loc de depozitare pentru cărți și rechizite. Astfel, copilul tău se poate bucura de o suprafață mai mare de joacă ori de relaxare.
Pentru cei care iubesc natura, zona de sub scări poate deveni o zonă verde. Și în cazul acesta este necesar un minimum de lumină, dar nu obligatoriu. Astăzi există becuri cu lumină UV ce ajută la realizarea fotosintezei, astfel că plantele se vor dezvolta armonios. Există infinite variante de a integra plantele în zona scărilor interioare. Cea mai costisitoare opțiune, dar poate și cea mai impresionantă, este o grădină verticală. Grădinile verticale sunt după cum se și numesc, grădini realizate pe înălțime cu plante în vegetație care au, bineînțeles, aceleași nevoi ca toate plantele: apă, hrană și lumină. Din acest motiv, să integrezi un astfel de colț verde în casa ta este ușor dificil din cauza faptului că vei avea nevoie de o sursă de apă și, totodată, de o zonă de evacuare a apei reziduale. Grădinile verticale au nevoie de mentenanță săptămânală: hrană și tunderi repetate. Chiar dacă poate părea complicat, rezultatul va fi unul spectaculos, transformând astfel scările interioare din simple scări în subiect de discuție cu orice persoană îți va călca pragul casei.
Dacă varianta cu grădina verticală nu ți se potrivește, poți opta pentru diferite piese de mobilier pe care să așezi plante în ghiveci mai mari sau mai mici, după cum permite spațiul. Plantele în ghiveci sunt mai ușor de întreținut și pot acoperi spațiile goale umplându-le de prospețime și eleganță. Dacă și plantele în ghiveci te sperie cu minima lor mentenanță, află că există plante stabilizate care nu au nevoie nici de cea mai mică intervenție. Din momentul în care scara a fost decorată așa cum ți-ai dorit, gradina din plante stabilizate rămâne intactă și va arăta la fel ani buni de la realizare. Singurul aspect de care trebuie sa ții cont este acela al căldurii, deoarece plantele stabilizate se degradează extraordinar de tare în prezența căldurii sau a uscăciunii din aer. Pentru mulți, această variantă este ideala, doar că, din păcate, este aproape la fel de costisitoare ca realizarea unei grădini verticale.
Alte obiecte de decor care pot fi utilizate în designul scărilor interioare sunt tablourile tip canva. Poți realiza grupuri de două sau trei tablouri de diverse dimensiuni pentru a umple zonele goale de pe perete. Alte metode de a îmbogăți amenajarea scărilor interioare cu detalii impresionante sunt adăugarea pe perete a riflajelor de lemn sau a unor zone cu tapet în diverse imprimeuri.
Idei de scări pentru interior – descoperă diverse stiluri de amenajare
Este bine ca înainte de a începe amenajarea propriu-zisă a scărilor interioare să te inspiri din diverse idei, descoperind care este stilul care te reprezintă. Fie că iubești un stil clasic, fie unul modern adaptat zilelor noastre, întreaga casă trebuie să fie în armonie. Alegerea formei scărilor interioare, materialul din care sunt realizate, tipul de balustradă și decorațiunile se va face în funcție de designul dorit și spațiul disponibil din casă. Inspiră-te din ideile de mai jos pentru amenajarea scărilor tale!
Scări interioare într-un spațiu mic
Pentru spațiile restrânse, alegerea formei scărilor este esențială. Dintre toate variantele, cea care ocupă cel mai puțin spațiu este scara în spirală. Dacă ți se pare însă dificil de urcat, alege scări normale în formă dreaptă sau semirotundă, cu treptele mai mici pentru a economisi spațiul. Optează pentru culori deschise pentru că vor da senzația de spațiu mai mare. O altă metodă de a evidenția scările interioare într-un spațiu mic este asigurarea unei lumini bune. Spoturile sau lustrele sunt o variantă potrivită de iluminat pentru scările interioare.
Iluminatul poate aduce un plus de valoare scărilor
Pentru a da un aer nou scărilor interioare, lumina este și ea extraordinar de importantă, mai exact lumina ambientala. Pentru a avea o casă impresionantă este necesar să știi cum să o pui în valoare, iar elementele deosebite ale casei pot fi evidențiate prin lumina ambientală. De asemenea, zonele fără dinamică pot fi stilizate prin câteva linii și contururi trasate cu ajutorul unor spoturi de lumină. Cu ajutorul umbrelor și al luminii poți schimba cu totul atmosfera dintr-o cameră, implicit și din zona scărilor interioare. Luminile ambientale pot avea rol decorativ, dar pot servi și nevoilor familiei. De exemplu, pe timp de noapte, luminile ambientale montate pe fiecare treaptă a scărilor au o utilitate garantată deoarece elimină riscul de a călca greșit și a te accidenta.
Scări interioare din lemn
Lemnul masiv a fost întotdeauna asociat cu luxul. Dacă iubești stilul clasic, iar întreaga ta casă conține elemente elegante din lemn, atunci nici scările nu fac excepție. Este important ca nuanța lemnului de pe scări să fie identică cu cea a podelei. Balustrada, de asemenea, trebuie să aibă o formă impunătoare și să fie confecționată tot din lemn masiv. Rezultatul denotă bun gust, opulență și în același timp minimalism.
Profită la maximum de spațiul de sub scări
În funcție de modul de realizare al scărilor interioare ele pot avea diferite destinații. În cazul în care spațiul permite, sub scările interioare poți amplasa fără probleme o baie de serviciu care să aibă doar chiuvetă și closet. De asemenea, respectiva zonă poate fi o mică “magazie” a copilului tău, unde să-și depoziteze bicicleta și sculele pentru ea ori o zonă tip debara. Un dresing este iarăși foarte potrivit, fie unul pentru toate hainele, fie măcar pentru cele de exterior și încălțăminte.
Pentru cei care au animale de companie, le pot oferi necuvântătoarelor un spațiu doar al lor, cu un culcuș tip divan și, de ce nu, o zonă de joacă pentru ele. Pisicile adoră să se cațere – imaginează-ți pe toată suprafața zonei de sub scări tot felul de trasee realizate din polițe de lemn îmbrăcate în material aderent. Probabil, micuțele feline ar adora respectiva zonă atunci când au chef de joacă. Chiar și un animal exotic precum un papagal s-ar bucura de un spațiu al lui unde poate zbura, în locul micuței colivii.
Scări care par că plutesc
Scările interioare suspendate oferă un aspect inedit oricărei încăperi, fiind ideale într-un stil de amenajare modern. Un truc pentru a evidenția și mai mult efectul plutitor este aplicarea unei benzi led la baza treptelor, rezultatul fiind unul incredibil de modern, care va da senzația de spațiu mai aerisit și mai mare. Acest tip de trepte nu este însă recomandat pentru familiile cu copii, animale sau persoanelor cu frică de înălțime.
În concluzie, nu trebuie neglijate scările interioare din casă, căci acestea trebuie să completeze armonios designul întregii locuințe. Scările pot fi realizate în numeroase forme și din diverse materiale, astfel încât să satisfacă toate gusturile și să se potrivească cu designul casei tale. Inspiră-te din ideile de mai sus și alege varianta potrivită pentru tine și familia ta. Scările interioare pot deveni rapid un centru de interes în locuința ta.
Sursa foto unsplash.com, pexels.com